Sign in / Join

Dinu Gheorghe se întoarce să salveze Rapidul!

793
0
Share:

Dinu Gheorghe, unul dintre cei mai experimentați conducători din fotbalul românesc, a preluat funcția de manager sportiv al FC Rapid, grupare care activează în momentul de față în Seria I a Ligii a II-a.

dinu-gheorghe

Vorbim, în fond, despre o revenire în Giulești a celui poreclit „Vamă”. De numele lui Dinu Gheorghe se leagă cele mai importante performanțe realizate de Rapid cu George Copos patron.

Până la finalul actualului sezon, Dinu Gheorghe va ocupa funcția de manager sportiv, iar din vară va fi președinte executiv, cu mandat pe doi ani. „Am primit oferta și poate e nevoie și de mine, în momentul ăsta, la Rapid. Am semnat, iar contractul din vară se întinde pe încă doi ani. Echipa trebuie să promoveze, după aceea vedem ce urmează. Până în vară, o să ocup funcția de manager sportiv. O să stau pe bancă la meciuri”, a afirmat proaspătul manager din Giulești.

Dinu Gheorghe a afirmat că acționarul majoritar al clubului Rapid, Valerii Moraru, i-a promis că va scoate clubul din insolvență în 2017: „Domnul Moraru a promis că echipa va ieși din insolvență. Dacă acum nu se aprobă planul de reorganizare, în 2017 Rapid iese din insolvență. Situația actuală nu este gravă. Sunt datorii istorice, acolo mai sunt probleme. Sper ca după promovare să poată să scape de aceste datorii. Sper ca toată lumea să-și păstreze cuvântul și să reușim ce ne-am propus. Dan Alexa e antrenorul echipei, are obiectiv promovarea”.

Giuleștenii riscă să înceapă campionatul direct depunctați

Noul manager sportiv a precizat că există riscul ca, în cazul promovării, Rapid să înceapă sezonul următor cu o sancțiune de trei puncte: „Nu le-am promis nimic jucătorilor. Sunt restanțe și la angajați, dar Rapid și-a respectat toate obligațiile până la 31 decembrie, ca să poată primi licența. Sunt probleme din sezonul trecut și, dacă nu găsim înțelegere să se plătească banii după promovare, există riscul ca Rapid să înceapă campionatul viitor cu trei puncte mai puțin”.

  • Fost conducător la FC Brașov și Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe a activat între lunile aprilie și august 2015 în funcția de manager general al grupării FC Dinamo.
Share:

Leave a reply

NEWSLETTER