Sign in / Join

CSM București a cucerit Cupa Challenge la volei feminin

329
0
Share:

CSM București este noua deținătoare a Cupei Challenge la volei feminin, după ce duminică s-a impus și în Turcia, pe terenul formației Trabzon Idman Ocagi, cu scorul de 3-1.

 

Formația finanțată de Primăria Capitalei câștigase și manșa tur, tot cu 3-1. Cupa Challenge este primul trofeu internațional din istoria voleiului feminin românesc, la nivel de club.

vv

CSM a început în forță meciul de la Trabzon, a condus cu 7-2, dar apoi a urmat o perioadă în care nu a mai reușit nimic, gazdele marcând zece puncte consecutive (7-12). Echipa antrenată de italianul Francois Salvagni a revenit în joc, a recuperat punct cu punct și a egalat la 16-16. S-a mers cap la cap până în finalul setului 1, când Faleș și Majstorovic au adus două puncte extrem de importante, sinonime cu victoria, 25-23 pentru echipa noastră. În setul al doilea, echilibrul a durat doar până la 3-3, apoi au urmat trei puncte consecutive ale CSM-ului, moment în care a devenit evident că „tigroaicele” vor lua jocul pe cont propriu (25-23). Campioane după setul 2, fetele s-au relaxat și au evoluat fără apăsare până la finalul partidei. A fost 2-1 și în final 3-1 la seturi, cu Jasna Majstorovic cea mai bună jucătoare a noastră (19 puncte).

Echipa va sosi luni, la ora 08.30, la București, cu o cursă care va ateriza pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER