Sign in / Join

Covaliu: „Am deschis drumul României pentru medalii la Rio”

436
0
Share:

Mihai Covaliu, antrenorul lotului masculin de sabie a României, consideră că sportivii pregătiţi de el au deschis drumul României pentru medalii la Rio de Janeiro, după ce echipa sa a câştigat medaliile de bronz în cadrul Campionatului Mondial de scrimă desfășurat în metropola braziliană.

mihai-covaliu

Echipa masculină de sabie a României a câştigat, miercuri seară, medaliile de bronz, după ce a dispus de Iran în finala mică a competiţiei, scor 45-35. Lotul antrenat de către Mihai Covaliu este formată din Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua), Iulian Teodosiu (CS Dinamo) şi Ciprian Gălăţanu (CS Dinamo).

Într-un interviu pentru site-ul FR Scrimă, Mihai Covaliu a vorbit despre condiţiile de la Rio de Janeiro: „Am călătorit în condiţii excelente şi am ajuns la Rio după un drum lung şi obositor. Am avut parte de o vreme superbă, iar Rio arată extraordinar. E un oraş fascinant, chiar dacă nu am reuşit să vedem foarte mult din el. Condiţiile de cazare şi de masă au fost foarte bune. De asemenea, în ceea ce priveşte transportul pot să spun că organizarea a fost în regulă. În schimb, brazilienii mai au de lucru la organizarea în sala de competiţii. Dar sunt sigur că până la startul Jocurilor Olimpice totul va fi foarte bine pus la punct”.

Întrebat ce reprezintă pentru România acest succes al echipei de sabie de la Rio, Mihai Covaliu a declarat: „Pot să spun că am deschis drumul României pentru medalii, aici, la Rio. Ne revedem peste 100 de zile şi sper ca ţara noastră să cucerească cât mai multe medalii la Jocurile Olimpice”.

După trei ani de pauză, echipa de sabie masculin a României a revenit pe podium la o ediţie de Campionat Mondial. În 2013, la Budapesta, “tricolorii” au cucerit medalia de argint. La ultimele două Campionate Mondiale, România nu a reuşit să se califice în semifinale.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER