Sign in / Join

Comunicat Public Win referitor la suspendarea activitatii de pariuri pentru o perioada de 30 zile

33
0
Share:

Marca PUBLIC WIN este prezentă în Romania din 2017, fiind utilizată de Sea Bet Limited, societate deținătoare a licenței de organizare și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc online                               (pariuri în cotă fixă și cazinou online) din data de 1 August 2017 si de Bet Club Sistem S.R.L., deținătoare a licenței de organizare și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc (pariuri în cotă fixă) din data de 1 Februarie 2017.

 

Sancțiunea aplicată de ONJN, constând în suspendarea intregii activități a celor două societăți, atat pe platforma, cat și în agențiile Publicwin, pentru o perioadă de 30 de zile, în vigoare la data de 26 Septembrie 2018,  a fost motivată ca avand legatura cu pariul în cotă fixă de tip Magic Win, unul dintre  jocurile incluse in oferta acestor societati.

 

Aceasta sanctiune cu efecte extrem de grave asupra numelui nostru comercial si chiar asupra existentei in sine a societatilor, este in mod evident abuziva si nelegala si a fost contestata in fata instantelor judecatoresti si suntem încrezători că, prin deciziile ce se vor pronunta in aceste cauze, se va restabili ordinea de drept și echilibrul competițional în domeniul jocurilor de noroc.

 

Concret, celor doua  societăți li se reproseaza ca ar fi permis vizualizarea rezultatelor, prin transmiterea extragerilor pe care se paria, pe platformă și în agenții,  pretinzandu-se ca nu am fi detinut autorizatiile specifice pentru aceasta, in conditiile in care legislația in domeniu prevede obligativitatea autorizarii exclusiv pentru pentru transmiterea imaginilor cu jocuri de noroc caracteristice cazinourilor si nu interzice și nu restricționează în nicio formă difuzarea altor tipuri de imagini cu jocuri de noroc.

 

In replica fata de modul in care  a fost prezentata in media aceasta situatie, facem scurte precizari cu privire la  modul abuziv in care s-a actionat fata de cele doua societati de catre ONJN. Astfel, precizam urmatoarele:

  • Regulamentul de desfasurare a pariului în cotă fixă de tip Magic Win,  a fost în prealabil și în rânduri repetate aprobat de ONJN atât pentru activitatea online, cât și pentru activitatea desfășurată în agenții;
  • Cele doua societati au fost sanctionate pentru nerespectarea Regulamentului de joc prin aplicarea de amenzi contraventionale la data de 10.08.2018, data la care pariul Magic Win nu mai era disponibil pe platforma publicwin, fiind eliminat la data de 1 August 2018, iar jocul a fost eliminat în mod voluntar si din oferta disponibilă în agenții la data de 10.08.2018.
  • Sea Bet Limited a fost sanctionata contraventional  a doua oara, pentru aceeași faptă, la data de 17 septembrie 2018, fapt mentionat expres chiar in procesul verbal de contraventie, înlăturând îndoiala că acțiunea autorității n-ar fi premeditată și nejustificată.
  • Chiar dacă oferta Magic Win reprezenta numai o mică parte din activitatea societăților, chiar dacă aceasta a fost disponibilă clienților noștri numai în limitele prevăzute de regulamentele aprobate în prealabil de autoritate, chiar dacă jocul nu mai era disponibil, nici pe platforma si nici in agentii, fapt cunoscut autoritatii si desi aceleasi fapte fusesera deja sanctionate contraventional in 10 si 17 august, in data de 18 septembrie, ONJN a apreciat în mod nejustificat că se impune si restrângerea pentru o perioadă de 30 de zile a dreptului nostru de a desfășura întreaga activitate de jocuri de noroc.

 

In concluzie, avem convingerea că dezvoltarea durabilă a activității operatorilor din domeniul jocurilor de noroc și protejarea intereselor jucătorilor nu se va putea realiza decât prin respectarea strictă a dispozițiilor legale de către toți participanții – societăți, jucători și autoritate competentă să exercite controlul activităților și vom efectua toate demersurile permise de lege pentru a ne asigura că acest deziderat este atins.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER