Sign in / Join

Ce îl leagă atât de tare pe Burleanu de Cluj?

Share:

Încă o dată, „experții” de la Casa Fotbalului și-au arătat limitele. Chestiunea gazonului de pe Cluj Arena demonstrează diletantismul care guvernează la Federație, for condus de un președinte pentru care „toți marii fotbaliști au ratat penalty-uri pe final, ceea ce înseamnă că Stanciu are tot viitorul în față”.

burleanu-dancu

„Problema este că s-a început prost, adică teren prost, am mutat echipa la Cluj… Acest preşedinte Burleanu, în loc să joace la Bucureşti, unde era şi gazonul bun, şi 55.000 de oameni în tribune…”. Constatarea îi aparține lui Dumitru Dragomir și ea conține un sâmbure de adevăr. FRF s-a încăpățânat să păstreze meciul pe Cluj Arena deși dezastrul provocat de participanții la UNTOLD era vizibil și din Dealul Feleacului. Gurile rele vorbesc, însă, despre un fel de obligație pe care Răzvan Burleanu ar avea-o față de Vasile Dîncu, vicepremierul care i-a fost profesor în școala de cadre. Dar astea-s doar bârfe, noi nu le dăm crezare, suntem convinși că între șeful FRF și încă omul numărul 2 din Guvern nu poate fi vorba de o relație bazată pe interese ascunse, unele chiar financiare.

Totuși, în această ecuație își face loc cu insistență un nume, Mircea Crăciun. Personaj tot mai prezent în viața Clujului și în special la licitațiile organizate de primarul Emil Boc, patronul firmei Eco Garden s-a comportat ca un profesionist adevărat. Sau nu?

  • Iată ce scria „Gazeta Sporturilor” cu numai câteva ore înainte de startul partidei România – Muntenegru: „Patronul firmei care trebuia să se ocupe de gazon, Mircea Crăciun, a plecat în concediu! Surse din cadrul FRF au susținut că «deși gazonul a fost reînsămânțat, rezultatele au întârziat să apară și asta pentru că noaptea porumbeii veneau și mâncau semințele! Ziua, paza era asigurată de un baiat care trebuia să dea ture pe pistă și să sperie porumbeii cu un fluier»”.

Cum, însă, băiatul angajat de Eco Garden era plătit la 8 ore, seara el pleca acasă, iar porumbeii își făceau de cap, ciugulind semințele de pe Cluj Arena. Distracție a fost cu observatorii UEFA, care atunci când au ajuns la stadion nu înțelegeau de ce aleargă un individ în jurul terenului, fluierând întruna. „Bineînțeles că cei de la UEFA au venit cu un simplu aparat de bruiaj și au rezolvat problema porumbeilor”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER