Sign in / Join

Burleanu, conferință ca să nu spună nimic

Share:
  • Prima concluzie după conferința de ieri: avem un președinte de Federație mai plictisitor chiar și decât Klaus Iohannis;
  • A doua concluzie: conducerea de la Casa Fotbalului se aștepta ca „tricolorii” să ne umple de respect la Euro 2016;
  • În rest, Răzvănel ne-a aburleanu de tot: există o falie între Est și Vest (să mori tu?!), statul nu ajută deloc Federația (daaa, că șef la FRF te-am pus noi, ziariștii), iar jucătorii au obosit după meciurile cu Franța și Elveția.

burleanuuuuu

Așadar, canci eșec asumat de șefii Federației, nexam reacție cerută de Gică Hagi, cel care s-a dat singur exemplu, vezi episodul „2001” și demisia de după barajul cu Slovenia. Răzvan Burleanu s-a prezentat singur la conferința de presă de ieri, deși ar fi trebuit ca și consilierii Bodescu, Vochin sau Vișan (despre ăsta se zvonește că ar fi superiorul direct al lui Burleanu pe linie de «Servicii»!) să vină cu explicații pentru dezastrul de la Euro.

Mai bine de un ceas a dat din gură Răzvan, reușind performanța să nu găsească niciun vinovat pentru ce s-a petrecut în Franța. „Prima cauză este oboseala acumulată după meciurile cu Franța și Elveția. Fotbaliștii nu mai sunt obișnuiți să joace două sau trei partide într-o perioadă scurtă de timp. Apoi, ei nu au prezențe în meciuri de cupe europene, adică Liga Campionilor și Liga Europa”. Oboseala despre care vorbește Burleanu nu este altceva decât incompetența noului staff medical de la echipa națională; cu numai o lună înainte de startul turneului final al C.E., echipa Burleanu – Iordănescu l-a concediat pe doctorul Pompiliu Popescu, nimeni altul decât omul responsabil cu recuperarea tuturor „tricolorilor” din 1990 și până în mai 2016!

Nu scăpăm de „Tata Puiu”!

Ne-am bucurat degeaba crezând că înfrângerea cu Albania îl va arunca în lada cu amintiri neplăcute pe Anghel Iordănescu. Nicio șansă, Răzvan Burleanu anunță că are în continuare și încredere, și bani de investit în cel mai fricos general de Armată din istoria României! „Vreau să îi mulțumesc lui Iordănescu pentru că a preluat echipa și ne-a dus la acest Euro. Dorim să-l păstrăm în cadrul FRF. Deocamdată, el este în concediu, așa că vom vedea mai târziu pe ce post va rămâne”.

Negocieri cu un străin pe 600.000 de euro?

Sunt informații că FRF a ajuns la fundul sacului și din acest motiv contractul propus viitorului selecționer nu sare de 600.000 de euro pe an. Cu această ofertă Răzvan Burleanu speră să convingă „un antrenor cu 10 ani de experiență, care a câștigat trofee și are atitudine. Suntem deschiși oricărei formule, un antrenor străin ori un român”. Cu Olăroiu s-a discutat, însă FRF n-a vrut să meargă mai departe când a aflat de contractul cu Al Ahli Dubai, iar variantele Dan Petrescu și Ladislau Boloni nu sunt pe placul lui Burleanu. Cel mai probabil, ne vom pricopsi cu un tehnician din străinătate, căruia îi va lua o jumătate de an numai să învețe numele „tricolorilor”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER