Sign in / Join

Boloni trece prin momente dificile

812
0
Share:
boloni

Presa din România a scris pe 23 noiembrie că Boloni a fost demis de Al-Ittihad (Arabia Saudită). Credit foto: uefa.com.

Ladislau Bölöni a fost distins de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş cu diploma de excelenţă şi distincţia „Fibula de la Suseni”. Tehnicianul nu a venit la ceremonia decernării, de la Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu-Mureş. În schimb, a fost repezentat de soţia sa, Klara, care a dat citire unei scrisori adresate de Bölöni întregului oraş:
„Dragi târgumureşeni,
Astăzi chiar că trebuia să fie sărbătoare pentru mine. Din mai multe motive, permiteţi-mi să amintesc numai două dintre ele. În primul rând, pentru că mă simt mândru de decoraţia cu care Prefectura m-a onorat. Mă întorc spre dumneavoastră şi vă mulţumesc. Astăzi, trebuia să fie sărbătoare, credeţi-mă că sunt sincer, şi pentru faptul că orice zi în care se vorbeşte despre Târgu-Mureş pentru mine înseamnă sărbătoare. Regret foarte mult că nu pot să fiu printre voi. Numai doi oameni, soţia mea Klara şi cu mine, cunoaştem cu adevărat profunzimea durerii şi a îngrijorării care mă împiedică să stau astăzi în faţa dumneavoastră. (…)
Astăzi, doar o clipă îndrăznesc să mă gândesc şi la târgumureşeni. Doar o clipă. Altfel, lacrimile m-ar trăda şi aţi afla cât de fragil sunt.”

 

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER