Sign in / Join

Ancheta FRF, confundată cu o „farsă a lui Buzdugan”

593
0
Share:
ancheta

Secvență din Voluntari – Buzău 5-1, unul din meciurile aranjate pentru pariuri (Credit foto: sansanews.ro)

Robert Gherghe, președintele lui FC Voluntari, nu a luat în serios ancheta demarată de Federația Română de Fotbal în legătură cu blaturile din fotbalul românesc. Între partidele de pe lista neagră sunt și FC Voluntari – Gloria Buzau 5-1, în sezonul regulat, și FC Voluntari – Gloria Buzau 5-2, în play-off.

„Am trăit acele meciuri și mă îndoiesc că toți cei din jurul meu au fost atât de buni actori încât să mă fenteze pe mine. Treaba cu Bălan e de-a dreptul incredibilă… Îmi aduc aminte, după șfârsitul acelui meci, toată lumea îl certa pentru că ratase acel penalty, deși el bătuse bine. Uite că portarul, mă rog, jucătorul de câmp, pentru că portarul fusese eliminat la faza aceea, a fost pe fază, ca Moți la Ludogoreț. Eu refuz să cred că am avut astfel de jucători în echipă, pentru că i-am cunoscut pe fiecare în parte. Am crezut că e vreo farsă din partea lui Buzdugan”, a spus Robert Gherghe la Sport Total FM.
Share:

Leave a reply

NEWSLETTER