Sign in / Join

Ancelotti s-ar întoarce la Real Madrid

539
0
Share:

Învins cu 4-0 în El Clasico, sâmbătă, Rafa Benitez este tot mai aproape de o despărțire de Real Madrid. În locul actualului antrenor, fanii „blanco” îl vor înapoi pe cel care le-a adus cea de-a zecea Ligă a Campionilor: Carlo Ancelotti. Italianul a mărturisit, la începutul acestei săptămâni, că n-ar spune nu unei reveniri pe „Santiago Bernabeu”, deși Florentino Perez l-a concediat la sfârșitul sezonului trecut,

carlo-ancelotti

5 trofee UEFA Champions League a câștigat Carlo Ancelotti. Două ca jucător și trei ca antrenor. (Credit foto: talksport.com)

„Dacă aș mai antrena Real Madrid? De ce nu? De asemenea, m-aș întoarce la PSG sau la Chelsea. M-am simțit bine la aceste echipe. Dar, am mai spus, voi lua o decizie abia la sfârșitul sezonului. Nu am de gând să mă răzgândesc. Deja am refuzat câteva oferte”, a spus Ancelotti la RAI Radio 1.

Carlo Ancelotti, în vârstă de 56 de ani, a antrenat până acum Parma, Juventus, AC Milan, Chelsea, PSG și Real Madrid. La echipa din capitala Spaniei a stat două sezoane, perioadă în care a câștigat Cupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.

Denis Șchiopu

 

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER